Anamaria Prodan l-a criticat dur pe Dennis Man, jucător pe care l-a impresariat înainte de a ajunge la Parma.
După ce Dennis Man a „trădat-o” pentru frații Becali, Anamaria Prodan nici nu mai vrea să audă de fotbalistul în vârstă de 25 de ani de la Parma, după ce a câștigat procesul cu acesta.
Nu mai puțin de 350 de mii de euro ar trebui să îi achite Dennis Man impresarului, după ce a rupt contractul pentru a semna cu frații Becali.
Deși în trecut era „cel mai bun”, acum Anamaria Prodan susține că Dennis Man ar fi jucat și la ora actuală în Liga 2 dacă nu ar fi colaborat cu ea.
„Nu vreau să mai știu nimic din ceea ce face Dennis Man! Nu mă interesează pe cine schimbă sau dacă schimbă. Eu aștept să se facă dreptate, pentru că trebuie să se facă dreptate… Eu spun că în țara aceasta oricât de multe relații ar avea cineva și oricâte milioane ar avea, nimeni nu poate controla justiția.
Când ai contract cu un jucător eu cred că trebuie respectat și nu contează că te numești Anamaria Prodan, Giovanni sau Victor Becali, iar faptul că fotbaliștii schimbă managerii când vor și cum vor, asta nu este în regulă. Că managerii semnează contracte și după aceea nu se ocupă de jucători… și asta este o mare problemă.
Eu de asta am avut noroc și jucătorii mei m-au iubit și respectat. Eu m-am pus pe mine pe locul doi, ca să le fie lor bine. Așa a fost și cu Dennis Man. El, cumva, ar fi trebuit să lase capul în pământ și să spună sărut-mâna. Toată viața lui! Dacă nu era Anamaria Prodan și acum poate că era prin liga a doua sau pe la UTA.
Nu cred că atunci l-ar fi luat altcineva în afara unei nebune ca Anamaria Prodan, care s-a ținut de capul lui Gigi Becali să aducă un copil de la UTA. Recunoștința este boală grea”, a spus Anamaria Prodan, potrivit Playsport.
Giovanni Becali a anunțat că Dennis Man nu va pleca în această iarnă de la Parma, dar când o va face, va fi „transferul secolului” pentru fotbalul românesc.
„La iarnă nu, pentru că Parma joacă pentru promovare și cred că va promova. E anul Parmei. E adevărat Mihăilă a avut niște accidentări mai lungi.
Man a avut o mică accidentare care l-a încurcat să vină la națională, dar cred că amândoi vor pune umărul la promovarea echipei în Serie A. După aceea, cu Parma în Serie A, vedem ce se va întâmpla. Ei mai rămân cu doar un an de contract cu Parma.
Man, dacă mai marchează 5-6 goluri până la finalul campionatului și intră cu Parma și se duce și la Europene, probabil va fi transferul cel mai spectaculos al fotbalului românesc.
Chiar mai spectaculos decât Chivu, Mutu, cam pe acolo. Nu putem să vorbim acum de sume. (n.r. sumă record în fotbalul românesc?) Cred”, a spus Giovanni Becali, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER